Un procent foarte mare dintre angajaţii români au simptome care duc la depresie, potrivit unui studiu făcut la nivel naţional. Motivele depresiei sunt relaţiile tensionate cu şefii şi colegii, orele suplimentare de muncă și lipsa feedback-ului pozitiv!
Corporatiştii sunt cei mai înclinaţi să aibă simptome care pot duce la depresie. „Am acumulat o frustrare când un şef nu a fost de acord cu o părerea de-a mea sau cu o situaţie”, a declarat un corporatist. Alții sunt supărați din cauza lipsei unui loc de parcare, a programului prea lung și solicitant sau pentru că nu au timp de o glumă cu colegii sau de o cafea.
Companiile apelează acum la consultanţi care să îi înveţe să ţină depresia departe de firma lor. Directorul unei companii, George Didoiu, declară că lipsa respectului percepută de angajați, mediu în care lucrează, felul în care colegii și managementul vorbește cu angajatul sunt elemente cruciale: „Dacă el nu se regăsește deloc în ceea ce face și o face doar pentru salariu sau doar pentru bani, mai devreme sau mai târziu evident că va fi acolo prezent probabil doar fizic”.
Psihologii recomandă pauze cât mai dese, personalizarea spaţiului de lucru şi prietenia cu colegii de birou.