În prima etapă a admiterii, cele 11 facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara au stârnit interesul a peste 7.500 de candidați la ciclul de studii universitare de licență și peste 2.100 de candidați la ciclul de studii universitare de masterat, în creștere față de anul anterior.
UVT a înmatriculat, în sesiunea de admitere din iulie, cu 4,5% mai mulți studenți decât în aceeași etapă a anului universitar anterior la ciclul de studii universitare de licență, și cu 16,8% mai mulți studenți la ciclul de studii universitare de masterat.
De asemenea, UVT a trimis invitații cu oferte de studii personalizate absolvenților de studii liceale care au obținut rezultate deosebite în perioada studiilor, fie că au promovat examenul de bacalaureat cu nota 10, fie că au obținut statutul de șefi de promoție sau au obținut distincții la olimpiade naționale și internaționale. Peste 70 de candidați cu astfel de performanțe au ales ca din toamna acestui an să-și continue parcursul academic în cadrul universității noastre.
Opt pe loc la Psihologie – locurile bugetate
Cele mai căutate programe de studii universitare de licență în acest an, în prima etapă a admiterii, au fost: Psihologie (8,02 candidați/loc finanțat de la bugetul de stat; 2,12 candidați/loc), Informatică economică (5,42 candidați/loc finanțat de la bugetul de stat; 1,63 candidați/loc) și Informatică (4,22 candidați/loc finanțat de la bugetul de stat; 2,26 candidați/loc).
Unele dintre programele de studii nou înființate au atras un număr considerabil de candidați: Limba și literatura engleză – Limbi și literaturi moderne (rusă/sârbă/japoneză) (4,71 candidați/loc finanțat de la bugetul de stat),
Drept european și internațional (2,50 candidați/loc).
„Subliniem deseori că UVT nu este nici cea mai mare și nici cea mai veche universitate din România, în schimb este cea mai dinamică. Un fapt dovedit și prin oferta de programe de studii de licență și cea de studii universitare de masterat, care este în dezvoltare permanentă la UVT. Am intrat în sesiunea de admitere de vară cu 171 de programe, dintre care 11 programe de studii au fost propuse în premieră (6 de licență și 5 de masterat), iar în sesiunea de admitere din septembrie, acestora li se vor adăuga două noi programe de studii universitare de licență, din domenii de interes pentru viitorii studenți: Științe aplicate în criminalistică (program unic la nivel național) și Inteligență artificială (în limba engleză), cât și două noi programe de studii universitare de masterat, din domeniile Arte vizuale – Game art (în limba engleză) și Artă eclezială și restaurare. Îi așteptăm la UVT pe toți cei care caută dezvoltarea personală și profilarea unui viitor profesional promițător, aici își pot extinde potențialul și își pot actualiza cea mai bună versiune a lor.”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Lista locurilor disponibile pentru candidații care vor alege să opteze pentru un program de studii universitare din cadrul UVT, în sesiunea de admitere din luna septembrie, poate fi accesată aici. Candidații pot depune dosare pe platforma admiterii online pentru sesiunea a doua a procesului de admitere începând cu 17 august, ora 12.