O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech este adusă în aceste zile, în România, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. În total, este vorba despre 737.100 de doze.
Vaccinurile sunt livrate pe cale aeriană, cu primă oprire pe aeroportul din Otopeni, iar astăzi pe aeroporturile din Cluj-Napoca și Timișoara. Acestea sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Potrivit CNCAV, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și în cele din țară. La Centrul Regional de Depozitare Brașov vor ajunge 17.550 doze, la Centrul Regional de Depozitare Cluj – 128.700 de doze, la Centrul Regional de Depozitare Craiova – 152.100, la Centrul Regional de Depozitare Constanța 117.000 de doze, la Centrul Regional de Depozitare Iași – 140.400 doze, iar la Centrul Regional de Depozitare Timiș, 181.350.
Peste 12 milioane de doze de vaccin Pfizer au ajuns în țara noastră, dintre care peste 7,7 milioane au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.