Parcări noi la Băile Herculane și reabilitarea școlii primare

baile herculane

Două noi șantiere se vor deschide în stațiunea de pe Valea Cernei. Investițiile vizează o parcare cu 98 de locuri și reabilitarea școlii primare din oraș.

În mai 2022, Primăria Băile Herculane reușea să atragă, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, o finanțare europeană ce depășește 6,7 milioane de lei, pentru două obiective: modernizarea parcării din vecinătatea Poliției, și a școlii cu clasele I-IV din zona UGSR. Anul acesta demarează ambele investiții.

scoala primara baile herculane

Scoala primară din Băile Herculane

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reprezentanții administrației de pe Valea Cernei spun că lucrările la școală vor fi unele complexe, iar noua parcare va dispune de 98 de locuri. Lucrările vor începe concomitent, fiind vorba despre același constructor.

„La școală se va construi un corp nou de clădire, pentru încă două săli de clasă, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să facă ore și după-amiaza, dar și o sală de sport. De asemenea, toate sălile de curs vor fi reabilitate și modernizate, iar actuala centrală termică va fi înlocuită cu una de capacitate mai mare. Parcarea va avea 98 de locuri, sens distinct, intrarea va fi prin fața Poliției Băile Herculane, iar ieșirea pe lângă Restaurantul Cristal. De asemenea, vor fi modernizate și străzile de acces prin același proiect. Pentru ambele investiții avem același constructor, și credem noi că, până în toamnă, vom da ordinul de începere”, a declarat primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/