Consilierii județeni au aprobat bugetul Timișului pentru 2021, în valoare de peste 655 de milioane de lei. În continuare, banii alocați funcționării administrației județene sunt mai mulți decât cei pentru dezvoltare. Consilierii PSD s-au abținut de la vot. Unul din reproșurile aduse conducerii PNL-USR a CJT este legat de faptul că nu i-au invitat și pe ei la consultări, atunci când au întocmit proiectul de buget.
Bugetul centralizat al județului Timiș este în valoare de 656 de milioane de lei. Bugetul local este în valoare de 655 de milioane de lei, 45 de milioane reprezintă bugetul instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, iar 31 de mii de lei – fonduri externe. Cheltuielile de funcționare reprezintă 338 de milioane de lei, iar cele de dezvoltare – 317 milioane de lei.
„Abordarea noastră este să avem un buget pe 2021 care să promoveze cheltuirea responsabilă și eficientă a banului public cu stimularea investițiilor în același timp. Am dorit prin modificarea organigramei să promovăm eficientizarea și managementul profesionist. Bugetul local transpune această viziune și vom continua acest lucru și
în ce privește modificarea organigramei în structurile subordonate. Rolul unui buget orientat spre investiții este esențial pentru relansarea economiei noastre locale. Doar prin investiții putem să discutăm despre relansarea economiei și despre creștere economică pe termen lung. Față de bugetul de anul trecut, cheltuielile de funcționare au scăzut cu 9%, iar investițiile au crescut cu 10% față de bugetul inițial al anului 2020. Dacă ne uităm doar la execuție, pe partea de cheltuieli de dezvoltare avem mai mult de o dublare a ceea ce s-a reușit să se realizeze anul trecut, adică o creștere a bugetului pe anul acesta cu 115% față de cât s-a executat efectiv anul trecut pe partea de dezvoltare. (…) Prin proiectele ce sunt cuprinse în buget sprijinim educația cu 50 de milioane de lei, infrastructura și drumurile județene cu peste 138 de milioane de lei, cultura cu 44 de milioane, asistența socială cu 160 de milioane, sănătatea cu 24 de milioane. Pe lista de investiții pentru sănătate sunt cuprinse obiective în valoare de 19,5 milioane de lei, din care 10,7 milioane lei pentru Spitalul Județean și 8,8 milioane de lei obiective de investiții derulate de CJT.”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Proiecte pe care CJT le va dezvolta în 2021
Printre proiectele majore pe care CJT le va finanța anul acesta se numără demararea reabilitării castelului Mocioni de la Foeni, trei drumuri județene care vor fi lărgite la patru benzi – DJ 691 Timișoara-Dumbrăvița-Giarmata până la A1, Timișoara-Moșnița Nouă și cel între centură și aeroport. De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii navigabile pe Canalul Bega – proiectul cu pista de biciclete și cu lucrările care se realizează pe canal
pentru a fi navigabilă până în Serbia, pe care CJT vrea să îl finalizeze anul acesta, reabilitarea Liceului Teoretic Special Iris, noua maternitate a Spitalului Județean care ar urma să intre în execuție anul acesta, casele de tip familial de la Găvojdia, Lugoj și Periam, dar și Centrul Speranța (proiect pentru care Guvernul alocă 9 milioane de lei), începerea lucrărilor la reabilitarea clădirii Bibliotecii Județene Timiș din Piața Libertății, bazinul de înot de la Jimbolia (pentru care s-au alocat 9 milioane de lei de la Guvern) și centrul de legume-fructe de la Tomnatic care va intra în execuție anul acesta.
PSD s-a abținut de la votul asupra bugetului
Social-democrații din CJT s-au abținut de la vot, invocând, în primul rând, faptul că nu au fost consultați cu privire la proiect, anterior supunerii acestuia spre aprobare. Un singur amendament dintre cele formulate de consilierii PSD a fost aprobat. Este vorba de alocarea a 500 de mii de lei pentru ridicarea unui centru al filialei Timiș pentru Asociația Comunelor din România.
„Ceea ce nu s-a dorit să se înțeleagă a fost faptul că PSD ar fi votat un buget cu mai mulți bani alocați investițiilor din sănătate. Alte câteva dintre motivele pentru care PSD nu a votat sunt: angajații din DGASPC Timiș au salariile asigurate pentru maxim 10 luni din 2021; 4 benzi Sânandrei nu este cuprins pe lista de investiții; sensul giratoriu de la Birda, unde este deja semnat contractul pentru proiectare și execuție, nu este pe lista de investiții, în schimb, un sens giratoriu nou pentru Dudeștii Noi este pe lista de investiții; asociațiile de gaz beneficiază de câte o cotizație de 10 mii lei în acest an deși au în derulare studii de fezabilitate de milioane de lei și ne lăudăm că racordăm tot județul la gaz; școlile speciale au redus solicitările de finanțare la cererea conducerii CJ Timiș și în felul acesta nu-și asumă răspunderea unei tăieri de buget pentru educație; modernizarea drumului județean Timișoara – Utvin rămâne în așteptare, deși e finalizat studiul de fezabilitate.”, a spus Călin Dobra.
Aleșii județeni au aprobat, luni, și bugetul participativ al județului Timiș, în valoare de 1 milion de lei.