Peste 500.000 de lei pentru documentația de demolare a stadionului Dan Păltinișanu

stadionul dan paltinisanu din timisoara

Se face primul pas pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. A fost lansată licitația pentru întocmirea documentației. Abia apoi, buldozerele vor putea pune la pământ arena.

Consilul Județean Timiș a publicat pe site-ul de achiziții publice procedurile pentru „Întocmire documentație pentru dezafectare stadion Dan Păltinișanu în vederea realizării obiectivului de investiție publică construire stadion cu capacitate de 30.000 de locuri, str. Ștefan Covaci”. Valoarea contractului este estimată la 543.000 de lei, cu TVA.

Însă birocrația va mai întârzia atât demolarea arenei, cât și construirea uneia noi.

„Este nevoie de promovarea şi aprobarea a 2 Hotărâri de Guvern, atât pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico – economici (faza studiu de fezabilitate), implicit, a surselor de finanţare, respectiv HG de aprobare a demolării vechiului stadion Dan Păltinişanu şi construirea unui nou stadion pe acelaşi amplasament. Ordinul de începere a serviciului de întocmire a documentației pentru dezafectare stadion Dan Păltinișanu, se va emite după promovarea, aprobarea și publicarea actelor normative emise de Guvern”, aflăm din fișa de date.

Se pot depune oferte până în 6 iulie. Proiectatul ales va avea la disoziție 95 de zile pentru întocmi actele.

Viitorul stadion de 30.000 de locuri va fi construit prin Compania Națională de Investiții. Costul arenei este de aproximativ 120 de milioane de euro. Termenul pentru ridicarea noului stadion este 2026.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/