Peste 4 milioane lei pentru campania de bugetare participativă din acest an, la Timișoara

Primăria pune la bătaie o sumă de aproximativ 4,2 milioane de lei pentru campania de bugetare participativă din acest an, urmând a fi finanțate 15 proiecte propuse de timișoreni.

Primăria anunță că a intrat în linie dreaptă campania de bugetare participativă „Timișoara decide!”, ediția 2023. Asta după ce proiectul de hotărâre pentru aprobarea campaniei prin care vor fi implementate inițiative de interes local propuse de cetăţeni a trecut prin faza de consultare publică și este pregătit pentru a fi introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Consiliului Local Timișoara.

În acest an, campania are un buget de aproximativ 4,2 milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru implementarea propunerilor venite din partea timișorenilor care vor întruni cele mai multe voturi.

«Timișoara Decide!», campania de bugetare participativă lansată în premieră anul trecut de primărie, a fost desemnată, încă de la prima ediție, drept un exemplu de bune practici de către Centrul Român de Politici Europene și cel mai de succes program de bugetare participativă din România. Timișorenii au demonstrat că vor să se implice în viața comunității și, tocmai de aceea, am decis ca în acest an să alocăm mai mulți bani acestei campanii. Am bugetat o sumă maximă de 4,2 milioane de lei, cu 1,2 milioane de lei mai mult decât anul trecut, prin care vor fi finanțate până la 15 proiecte propuse de timișoreni. Voi propuneți și votați proiectele preferate, noi le finanțăm și le implementăm. Transformarea Timișoarei într-un oraș așa cum ni-l dorim cu toții o putem face doar lucrând împreună”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Bugetul participativ din acest an vine cu câteva noutăți și pune reflectorul atenției publice pe comunitățile marginalizate. Astfel, se alocă suplimentar 1,2 milioane de lei pentru proiectele de sprijin care vizează patru Zone Urbane Marginalizate (ZUM), respectiv Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz. De asemenea, trei milioane de lei vor fi direcționați spre bugetul participativ dedicat proiectelor propuse la nivelul întregului oraș.

În cadrul campaniei de bugetare participativă, suma propusă pentru fiecare proiect este de maxim 500.000 lei la nivelul întregului oraș, iar pentru zonele marginalizate, suma maximă per proiect este de 300.000 lei.

Campania din anul trecut s-a finalizat cu opt proiecte câștigătoare, în urma voturilor exprimate de cetățeni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/