Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin găzduiește Expoziția Internațională de Caricatură-Portret „140 Bacovia”, dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului.
Expoziția „140 Bacovia” este un proiect realizat de graficianul băcăuan Mihai Victor Eugen și are o istorie de patru ani. În tot acest timp, din inițiativa caricaturistului Mihai Victor Eugen, aproape 200 de artiști din 52 de țări aflate pe șase continente au realizat caricaturi-portret ale celui mai renumit poet simbolist român, George Bacovia.
Expoziția Internațională – Portret „Bacovia 140” reunește 350 de lucrări realizate clasic sau digital și se va desfășura simultan în Bacău, Vaslui, Iași, Ilfov, Hunedoara, Suceava, Călărași, Mureș, Vrancea, Olt, Caraș-Severin, Brăila și București, începând cu ziua de 17 septembrie, ziua de naștere a lui George Bacovia.
La Reșița, lucrările sunt expuse la Centrul de carte „Banatica”, Secția Germană „Alexander Tietz” și Filiala „Lunca Bârzavei”, alături de mini expoziții de carte ale poetului.
Expoziția poate fi vizitată și de grupuri de elevi, în baza unei programări făcute în prealabil. „Într-o primă fază, ne-am gândit să păstrăm expuse lucrările până la finalul lunii octombrie, cu posibilitate de prelungire și pe parcursul lunii noiembrie. Expoziția poate fi vizitata de grupuri de elevi și ne-am bucura să existe interes, în baza unei programări în prealabil, pentru a respecta condițiile impuse de starea de alertă în vigoare!”, aflăm de la managerul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, Clara Maria Constantin.
Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene, programările se pot face la numerele de telefon: 0255 210 240 și 0255 254 679.