Peste 300 de proiectile active descoperite la Caransebeș! Uitate de aproape 20 de ani?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Zona Valea Cenchii a fost împânzită astăzi de reprezentanți ai Poliției, ISU și Armatei, după ce într-unul dintre fostele depozite au U.M 01172 au fost descoperite 312 de proiectile.

Deși s-a crezut inițial că armamentul este din al doilea Război Mondial, se pare că, de fapt la momentul predării către Primăria Caransebeș a spațiilor și terenurilor fostei Unități Militare, din cartierul Valea Cenchii, undeva s-au pierdut câteva cutii cu armament. Dintre cele 312 de proiectile active, nefolosite, dar fără focos s-a constatat că 4 sunt aruncătoare A.G 9.

Precizăm că fostele depozite ale U.M 01172 din Caransebeș s-au predat Primăriei Caransebeș în anul 2003, astfel că de aproape 20 de ani armamentul a stat în zona Valea Cenchii. Ce se întâmpla dacă era găsit de cei care locuiesc în zonă? poate chiar de copiii care se joacă în cartier?

Potrivit ISU este vorba de 312 proiectile antitanc PG 2 de exercițiu, care nu constituie un pericol. Acestea au fost luate în primire spre pază, de Poliția Locală, urmând a fi ridicate în vederea distrugerii.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pentru că în ultimii ani cartierul Valea Cenchii se află în plină dezvoltare urbanistică, Primăria Caransebeș a realizat un proiect de acordare de loturi de teren tinerilor pentru construirea unei locuințe. Pentru Planul Urbanistic s-au aflat astăzi în Valea Cenchii angajații Primăriei care au dat peste armament.

FOTO: radiochisinau.md

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/