Peste 30% dintre vehiculele controlate de instectorii RAR din Timiș în primele 6 luni ale anului au deficiențe tehnice.
Au fost verificare aproape 1.140 de vehicule și, pe lângă cele descoperite cu neconformități tehnice sau legate de acte, s-a constat că 6% prezentau pericol iminent de accident.
Inspectorii Registrului Auto Român au mai găsit și mașini care poluează peste limitele legale sau care aveau ITP fals sau expirat.
„În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 341 de amenzi contravenționale și au fost retrase 315 certificate de înmatriculare. În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, transmit reprezentanții RAR.
La nivel național, în semestrul I din anul 2023, au fost verificate aproape 44.500 de vehicule, iar inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.