Peste 30 de firme – la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița

La Resita, bursa locurilor de munca

Evenimentul dedicat persoanelor care își caută un loc de muncă va avea loc mâine, de la ora 9.00, în Sala Campus Caffe a Centrului UBB din Reșița.

Aproximativ 150 de locuri de muncă pentru absolvenții promoției 2024 sunt puse la dispoziție de cele peste 30 de firme care și-au anunțat participarea la evenimentul organizat, ca în fiecare toamnă, de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul Caraș-Severin.

Chiar dacă evenimentul se adresează, în principal, absolvenților promoției 2024, participarea este deschisă pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu posibilități de menținere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

La această bursă și-au anunțat participarea peste 30 de agenți economici care pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă peste 150 de locuri de muncă vacante, în meserii variate, dar vor fi disponibile și locuri de muncă pentru persoanele fără calificare. Evenimentul de mâine dă posibilitatea angajatorilor să-și prezinte oferta locurilor de muncă vacante, au ocazia de a cunoaște direct viitorii angajați, ce își doresc aceștia și ce așteptări au de la un loc de muncă, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot testa piața muncii, pot afla care sunt meseriile cele mai căutate, care sunt competențele și abilitățile care cresc șansele de a obține un loc de muncă și pot negocia direct un pachet salaria”, precizează reprezentanții AJOFM Caraș-Severin.

Participarea la acest eveniment este gratuită atât pentru agenții economici, cât și pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă. Pentru informații suplimentare și pentru confirmarea participării la Bursă, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon: 0255/212160.

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/