Peste 3.000 de elevi cărășeni sunt pe lista Ministerului Educației pentru dispozitive electronice necesare cursurilor online

Veste bună pentru cei 3.296 de elevi din Caraș-Severin și pentru ceilalți din țară care provin din medii defavorizate! Bugetul Ministerului Educației a fost suplimentat cu câteva zeci de milioane de lei, suma alocată fiind destinată achiziției de dispozitive electronice conectate la internet, echipamente menite să asigure accesul la activitățile didactice la distanță ale tinerilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Guvernul României a adoptat în ședința de guvern de ieri, 7 mai, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020.

Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectoratelor școlare să centralizeze situația elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19.

Actualmente, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziționarea acestora, va fi facilitată învățarea la distanță și pentru copiii din mediile defavorizate.

Criteriile de repartizare sunt stabilite prin ordin de ministru, în baza propunerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Cuib de vise 1000x100

În urma centralizării necesarului de tehnologie pentru activitățile didactice care se desfășoară online în această perioadă, la nivelul județului Caraș-Severin a rezultat că un număr de 3.296 de elevi nu dețin echipamente IT (Desktop, Smartphone, Laptop, Tabletă) din cei aproximativ 38.000 de elevi, raportați în aplicația Ministerului de către licee, colegii, școli gimnaziale, primare și grădinițe.

Prin urmare, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a transmis Ministerului Educației și Cercetării solicitarea necesarului de echipamente pentru participarea la activitățile didactice care se desfășoară online în această perioadă.

Sursa foto: revistabiz.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/