Peste 26.000 de doze de vaccin Moderna vor ajunge în țară. Câte au fost repartizate centrului din Timișoara?

Primele doze de vaccin Moderna vor ajunge miercuri în țară și vor fi distribuite centrelor regionale. În total, este vorba despre 26.210 doze.

Transportul va fi asigurat atât pe cale aeriană, cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne, cât și terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naționale, în condiții de siguranță. La Centrul Regional de Distribuție Timișoara vor ajunge puțin peste 2.300 de doze, care vor fi distribuite în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara. La Brașov vor ajunge 4.810 doze, la Cluj – 5.290, la Constanța – 4.360, la Craiova – 4.220, iar la Iași 5.210 doze. Aproape 9.800 sunt alocate Centrului Național de Distribuție București.

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Ro Vaccinare, BioNTech Pfizer și Moderna sunt asemănătoare, în sensul în care utilizează tehnologia bazată pe ARN mesager. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19 și este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1% și poate fi administrat persoanelor care au împlinit deja 18 ani. Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de zile. De asemenea, fiecare flacon de Comirnaty conține 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon Moderna conține 10 doze.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/