Peste 200 de garaje din Timișoara vor fi puse la pământ

garaje demolate la timisoara

Primăria Timișoara se pregătește să demoleze peste 200 de garaje, pe locul lor urmând a fi realizate noi locuri de parcare, spații verzi și locuri de joacă pentru copii.

Primăria Timișoara are în plan să pună la pământ, în perioada imediat următoare, peste 200 de garaje, aflate în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Pe aceste terenuri vor fi realizate peste 300 de noi locuri de parcare civilizate între blocuri. De asemenea, se dorește amenajarea de noi spații verzi, precum și căi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite. Recent, a fost aprobată Hotărârea de Consiliu Local prin care terenurile pe care se află aceste garaje au fost declarate de utilitate publică.

În perioada imediat următoare, municipalitatea va transmite notificări către proprietarii garajelor propuse pentru demolare. De la data luării la cunoștință, aceștia au la dispoziție 30 de zile pentru a demola construcțiile provizorii în regie proprie. În cazul în care, după 30 de zile, nu au efectuat lucrarea de demolare, această procedură va fi făcută de autoritățile locale, iar cheltuiala va fi recuperată de la beneficiarul contractului de închiriere. Menționăm că terenul de sub aceste garaje este proprietatea Municipiului Timișoara, iar locatarii, la semnarea contractelor de închiriere, și-au asumat inclusiv obligația de a le demola aceste construcții temporare, la solicitarea primăriei”, a transmis Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În această primă etapă, Primăria Timișoara vizează demolarea a 231 de garaje sau clădiri provizorii vechi, majoritatea degradate.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/