Peste 170 de solicitări depuse de apicultorii din Caraș-Severin pentru îmbunătățirea producției de miere

Cererile pentru crescătorii de albine care au solicitat sprijin financiar pentru îmbunătățirea producției de miere au putut fi depuse, la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, până la începutul lunii august, plata urmând a se efectua după finalizarea controalelor.

Programul Național Apicol 2020-2022 a fost accesat și în acest an de apicultorii cărășeni, la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Caraș-Severin fiind depuse în acest sens un număr de 174 de solicitări, cu o valoare totală de 1.278.912 lei. „Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.”, a explicat Dumitru Stepanescu, directorul executiv al APIA Caraș-Severin.

Program Național Apicol pentru perioada 2020-2022 are drept scop îmbunătățirea producției și a comercializării produselor apicole prin acordarea de sprijin financiar pentru combaterea bolilor specifice stupilor, dar și pentru achiziționarea de medicamente necesare pentru tratarea varoozei și nosemozei, precum și pentru achiziționarea de echipamente, accesorii și unelte apicole. De asemenea, pot fi cumpărate de către apicultori remorci/pavilioane apicole, mijloace fără autopropulsie de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, mătci și/sau familii de albine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/