Peste 160 de ucraineni au ajuns în Știuca, județul Timiș. Sunt cazați la familiile din comună

volunteers serving hot soup for ukrainian migrants in refugee centre, russian conflict concept.
stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

Peste jumătate de milion de ucraineni și-au părăsit țara, potrivit Organizației Națiunilor Unite. În total, în România au ajuns aproape 90.000. În comuna Știuca din județul Timiș sunt cazați peste 160 și toți vor să ajungă în alte țări din Europa.

În comuna Știuca s-a format o comunitate de ucraineni bine închegată, iar acum, când este mai mare nevoie, oamenii au decis să le vină în ajutor semenilor care au fugit din calea războiului. 165 de refugiați au fost cazați în ultimele zile. Primesc tot ce au nevoie și mai mult decât atât sunt ajutați să ajungă la destinația pe care și-au propus-o.

„Până acum am cazat 165. I-am cazat la familiile de aici. Până în prezent, toți cei care au venit nu rămân aici. Au locații diferite în care vor să ajungă. Au rude în Spania, în Franța, în Italia și atunci noi îi cazăm pentru două, trei zile. În această perioadă fie familie în care sunt cazați, fie organizația cu care noi colaborăm, biserica Impact din Timișoara, căută transport spre destinațiile în care vor să ajungă. Care cum găsim, îi ducem la autocar, la avion pentru a putea pleca la adresa la care își doresc ei să ajungă. Așadar, rămân cazați temporar, primesc mâncare, cazare, tot ce au nevoie au la aceste familii la care sunt cazați”, a povestit Vasile Bejera, primarul comunei Știuca.

Localnicii și-au asumat să se ocupe de tot ceea ce refugiații au nevoie, de la hrană și îmbrăcăminte până la resursa financiară.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

„Îi ajutăm chiar și cu bani pentru drum. Nu ar accepta familiile care i-au preluat să primească bani. Vă dau un exemplu, o anumită familie a luat o mamă cu doi copii. Sunt trei persoane în întreținere. Ei se ocupă de tot. Le oferă cameră, baie, duș, mâncare. Și caută transport și face legătura între transportul respectiv și localitate. Sau dacă este nevoie îi duce spre Timișoara. Toată cheltuiala revine acelei familii. Dacă face o treabă, o face de la cap la coadă”, a mai povestit primarul Vasile Bejera.

În ultimele 24 de ore, în România au intrat peste 22.000 de ucraineni.

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/