Peste 150 de litri de substanțe toxice, descoperiți în Timiș

substante toxice timis
alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Polițiștii au descins la mai multe societăți comerciale din Timiș, iar la două dintre ele au descoperit 157 de litri de substanțe toxicitate, cu termen de valabilitate expirat.

În Liebling sau fost găsiți 45 de litri de produse pentru protecția plantelor-erbicide, din grupe diferite de toxicitate, cu termen de valabilitate expirat, devenite deșeuri, fără a fi luate măsurile legale de eliminare. Alți 112 litri din aceleași tip de substanțe și în aceeași stare au fost descoperiți în Denta.

„În ambele situații, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, iar substanțele periculoase au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și neutralizării ulterioare”, a transmis IPJ Timiș.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

În timpul controalelor, la 6 societăți comerciale s-au constatat nereguli privind sistemele de pază, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 44.000 de lei.

 

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/