Peste 100 de oțelari au ieșit din autoizolare. Grupul de voluntari deschide cont pentru ajutarea persoanelor fără venituri

Primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu anunță că pe raza orașului de pe Valea Bistrei 53 de persoane mai sunt în izolare, față de 158 acum două săptămâni. Pe zi ce trece alte persoane ies din cele 14 zile de izolare.

Edilul orașului Oțelu Roșu le-a mulțumit live pe facebook pentru felul cum au gestionat această problemă, cu decență și responsabilitate, respectând cu strictețe cele sugerate de conducerea orașului.

Luca Mălăiescu a revenit și asupra subiectului angajatei magazinului Lidl care a fost depistată pozitiv cu coronavirus și care se află alături de soțul său internată la Spitalul Municipal de Urgență, spital suport COVID- 19.

Eu am adus la cunoștința conducerii Lidl de la București că, din păcate la noi nu s-au respectat condițiile de distanțare socială și de protecție, iar reprezentantul Lidl mi-a promis că de astăzi de la redeschiderea magazinului situația va fi alta, iar angajații vor fi foarte bine protejați. Pe lângă faptul că angajata depistată pozitiv cu CODIV 19 își riscă sănătatea ei și a colegilor ei, ne riscăm și noi ca și cumpărători sănătatea și chiar viața”, a declarat Luca Mălăiescu.

Situația este deosebit de gravă la Oțelu Roșu și din punctul de vedere al oamenilor fără venit care solicită sprijin la Primărie pentru care nu există încă baza legală pentru a acorda un ajutor:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ne  confruntăm deja cu situații în care cetățenii nu au venituri și nu mai au ce pune pe masă, așteptăm astăzi în ședința de Guvern să vedem dacă se va reglementa într-un fel, dar trebuie să ne gândim că în perioada următoare lucrurile pot degenera. Trebuie să facem o analiză să vedem cum putem ajuta aceste persoane”, a mai menționat Luca Mălăiescu.

Grupul de voluntari din Oțelu Roșu a decis că este nevoie și de deschiderea unui cont la CEC pentru ca persoanele de bine cu situație materială mai bună să-și ajute semenii, mai ales că se apropie sărbătorile pascale și oamenii fără venituri sunt în pragul disperării.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/