Peste 100 de fermieri cărășeni primesc bani pentru motorina utilizată în agricultură

combine harvester working in a field of wheat england

La aproape două milioane de lei se ridică suma totală de plată aferentă cererilor depuse de fermierii din Caraș-Severin pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile utilizate în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022 (trimestrul III/2022), în conformitate cu prevederile HG 1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 248.752.348 de lei, pentru un număr de 17.525 de beneficiari, cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 152.608.742,008 litri.

În Caraș-Severin, potrivit reprezentanților Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, au fost depuse „107 cereri de rambursare pentru trimestrul III, care după verificarea documentelor au fost transferate către contabilitate pentru efectuarea plății, suma totală aferentă fiind de 1.987.415 lei”.

APIA Caraș-Severin mai precizează că cererile de rambursare aferente trimestrului IV se vor depune conform prevederilor legale, în ianuarie 2023, iar plata acestor solicitări se va realiza în primul trimestru al anului viitor, în funcție de alocările bugetare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/