Copiii se întorc la școală, luni. La nivelul județului Timiș, primul clopoțel va suna pentru peste 100.000 de elevi, cărora le vor preda 7.200 de dascăli.
Emoții pentru copii, părinți și dascăli. Luni, 11 septembrie, începe un nou an școlar. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, sunt așteptați în bănci peste 100.000 de elevi. Dintre aceștia, aproape 48.000 sunt înscriși în unitățile de învățământ din Timișoara, iar restul în școlile din județul Timiș. Preșcolarilor și elevilor le vor preda 7.247 de dascăli.
Și în acest an, în județul Timiș sunt o mulțime de școli care își deschid porțile pentru elevi, deși nu au autorizațiile necesare. Mai precis, în Timiș sunt 22 unități de învățământ fără autorizație sanitară, dintre care șapte sunt în curs de obținere, plus alte 97 clădiri fără aviz ISU privind securitatea la incendii.
Din cauza lipsei de spațiu, elevi de la 50 de școli din județul Timiș, dintre care 32 din Timișoara, vor merge la cursuri în două schimburi.