Peste 10.000 de țigări de contrabandă, descoperite într-un magazin din Timiș

7162aacc 6c79 4926 9524 81152effbaef

Polițiștii din Timiș au descoperit peste 10.000 de țigări de contrabandă într-un magazin din Lugoj. De asemenea, au fost găsiți și zeci de litri de alcool, care urmau să fie vânduți ilegal.

Proprietarul magazinului a fost amendat cu 20.000 de lei, iar marfa de contrabandă a fost confiscată.

„În data de 12.07.2022, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Lugoj au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care efectuează comerț cu produse care provin din contrabandă sau sunt destinate savârșirii acesteia, astfel că în incinta unei societăți comerciale (magazin) de pe Splaiul Morilor din Lugoj au fost găsite mai multe cutii de carton ce conțineau țigarete, alcool etilic şi tutun vrac, fără a fi marcate, fiind susceptibile că provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, a transmis IPJ Timiș.

În total au fost găsite 10.860 de țigări, 40 de litri de alcool și 550 de grame de tutun vrac.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, dacă este depăşită limita cantitativă de 10.000 de țigarete.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/