
Și în acest an, elevii merituoși la învățătură beneficiază de burse de performanță și de merit. Acestea nu sunt însă singurele burse acordate elevilor.
Aleșii reșițeni au aprobat, în ședința de la finalul lunii noiembrie, numărul de burse şcolare pentru elevii din învățământul preuniversitar, precum și cuantumul acestora, pentru anul 2022-2023. În total, în acest an școlar vor fi acordate 1.726 de burse pentru elevi.
Conform legislației în vigoare, bursa de performanță este de 500 de lei pe lună, iar cea de merit – de 200 de lei/lună. Ambele se acordă pe perioada cursurilor școlare. Cuantumul bursei de studiu a fost stabilit la 150 de lei și se primește, de asemenea, în fiecare lună, pe perioada cursurilor școlare.
Bursa de ajutor social are un cuantum lunar de 200 de lei. Spre deosebire de celelalte trei categorii, aceasta se plătește integral, atât pe perioada cursurilor școlare, cât și pe parcursul vacanțelor. De menționat că, lista elevilor care beneficiază de burse de ajutor social, obținute conform legislației în vigoare, va fi revizuită lunar de către unitățile de învățământ.
Proiectul privind stabilirea numărului de burse și a cuantumului acestora pentru elevii din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023 a fost întocmit în baza Legii Educației nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului 5379/7septembrie 2022 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor pentru elevi.
În apropierea Paștelui, Bazinul Olimpic din Reșița își ajustează programul, oferind câteva zile de pauză, atât sportivilor, cât și celor care aleg înotul ca formă de relaxare. Conducerea anunță...
Dani Stanciu |
06 April 2026
Reșița a pornit revoluția în PNL: Oamenii normali la cap nu mai votează specimene gen Rareș Bogdan!
Cristian Rădoi |
06 April 2026
Diana Apetrei |
06 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

