Peste 1.000 de polițiști, jandarmi și pompieri supraveghează alegerile locale în Caraș-Severin

Forțele de ordine, subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt angrenaţi în alegerile locale de mâine, astfel încât să prevină evenimentele negative ce pot avea loc în această perioadă.  

În Caraş-Severin sunt 357 de secţii de votare. Pentru cercetarea cu operativitate a incidendelor electorale au fost organizate 18 echipe formate din 73 de poliţişti.

Secțiile sunt luate în pază încă din această după-amiază, iar polițiștii îi asigură pe cărășeni că vor acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii.

“Reamintim că în conformitate cu Legea nr.67 din 2004 promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Această pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/