Campania electorală s-a încheiat cu 35 de incidente în Caraș-Severin

“Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”, avertizează polițiștii cărășeni. Până acum, în județ s-au înregistrat 35 de incidente electorale, care nu au rămas nesancționate. Oamenii legii s-au deplsat imediat la fața locului, după ce au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112.

Până în prezent au fost înregistrate 35 de incidente electorale, fiind soluţionate 29. Din cele soluţionate 9 reprezintă infracţiuni şi 8 contravenţii. Restul de 12, fie nu s-au confirmat, fie s-au supus normelor legale. În perioada campaniei au fost organizate 168 de adunări cu caracter electoral. “Putem concluziona că în Banatul Montan, campania electorală a fost una civilizată”, a declarat președintele Biroului Electoral Județean Caraș-Severin, Rustin Ciasc.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/