Constantin Stroe, primul reșițean care a votat

Toate secțiile de votare s-au deschis azi dimineață la ora 07.00. Potrivit oficialilor de la Biroul Electoral Județean, cele 357 de secții de votare din Caraș-Severin sunt complete, astfel că tot ceea ce trebuie să facă oamenii este să meargă la vot.

Constantin Stroe a votat în această dimineață la secția amenajată la Școala cu Clasele I-VIII nr. 7 din Reșița. La ora 07.00 și doar câteva minute omul părăsise deja secția de votare. Spune că a așteptat cu nerăbdare ziua de 10 iunie și este unul dintre românii care încă mai are încrede în democrație. „Am votat pentru schimbare și am dat telefoane tuturor cunoștințelor mele, pe care le-am rugat să vină la vot. Trebuie să ieșim să ne bucurăm de acest drept pe care l-am dobândit în urma Revoluției din Decembrie 1989”, a spus reșițeanul în această dimineață.

În ce privește străzile orașului, acestea erau animate de polițiști, care patrulau. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, în județ sunt mobilizate peste 1.000 de forțe de ordine din rândul polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, dar și polițiștilor de frontieră.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/