Pesediştii din Caransebeş, şuntaţi de pesediştii din Parlament! Avantaj Felix Borcean!

Când vine vorba despre concesiune, vânzare sau închiriere de terenuri, în Consiliul Local Caransebeș apar blocaje. De ce? Întrucât, pentru aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local care are ca subiect domeniul public, este nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie. Or, grupul PSD s-a opus la toate proiectele de acest fel. Situaţia s-ar putea schimba radical la Caransebeş, dar nu pentru că aşa ar vrea pesediştii locali.

Un proiect de lege inițiat de parlamentari PSD în 2014, prin care se cere ca hotărârile consiliilor locale privind patrimoniul să poată fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din numărul aleșilor locali, față de două treimi în prezent, a revenit în discuție la Senat.  Proiectul vizează modificarea Legii administrației publice locale și a fost respins în 2015 de Camera Deputaților, apoi a ajuns la Senat, unde în ultimii 2 ani a fost plimbat între comisii. În aceasta săptămân, proiectul a revenit la Comisia de Administrație de la Senat, unde a fost amânat pentru moment, precizează HotNews.ro.

Dacă aceasta modificare va fi adoptată, va fi mai ușor pentru partidul sau coaliția care deține majoritatea în consiliul local să concesioneze sau să înstrăineze bunuri din patrimoniul orașului. În cazul Caransebeșului, pentru PNL, reprezentat de primar și de cei 10 consilieri locali.

În aceste condiții, ar fi doar o chestiune de timp până când primarul Caransebeșului va putea realizarea investiția în cele două terenuri multifuncționale de sport, pe domeniul public al Caransebeșului și nu va mai fi nevoie ca și consilierii PSD să fie de acord cu propunerea venită din rândul consilierilor PNL.

Deși această modificare a legii este cu două tăișuri, USR cerând respingerea ei ca să nu permită PSD-ului să facă (ori)ce vrea în Bucureşti, pentru liberalii din Consiliul Local Caransebeș ar putea să fie binevenită. Și asta pentru că, la aproape un an de la învestirea în funcție, edilul urbei se luptă cu morile de vânt pentru realizarea unui proiect care a fost promis și în campania electorală caransebeșenilor. Mărul discordiei: cele două terenuri de sport multifuncționale care ar putea fi amenajate în cartierele Balta Sărată și Țiglărie, pe același loc în care sunt amplasate două locuri de joacă, în prezent compromise. Aceste locuri de joacă ar putea, de asemenea, să fie relocate în vecinătatea terenurilor de sport. Consilierii locali din grupul PSD au susținut că întâi ar trebui făcut un studiu de piață dacă acolo ar fi indicat să fie realizate cele două terenuri de sport. Ba mai mult, cel mai bine ar fi, susţin pesediştii, să fie întrebați locatarii din zonă dacă doresc un astfel de loc de sport în cartierul lor.




După ce în ședința din luna martie proiectul primarului Felix Borcean, de aprobare a unei investiții în cele două terenuri de sport, a fost respins, nici în ședința din luna aprilie nu a trecut de votul consilierilor PSD proiectul primarului de desființare a celor două locuri de joacă, cu precizarea că materialele utilizate la aceste locuri de joacă (dale, beton, borduri), precum și echipamentele de joacă se vor recupera în vederea reutilizării.

Primarul Felix Borcean ne-a declarat la finalul ședinței de consiliu că, dacă după prima respingere a reacționat în presă și pe rețelele de socializare împotriva modului în care aleșii se opun dezvoltării municipiului, acum, după a doua respingere, este şi mai hotărât să nu renunțe la proiectele sale.

„Este o manieră cel puțin ciudată a grupului PSD de abordare a investițiilor în Caransebeș. Data trecută m-am enervat pentru că este un proiect frumos pentru copiii și tinerii din urbea noastră, dar dacă nu se dorește, probabil că o să canalizăm banii respectivi pentru alte investiții. Însă, după părerea mea, aceste investiții trebuie să aibă loc și o să le tot introducem pe ordinea de zi a ședințelor viitoare”, declară edilul Felix Borcean. Care ar avea câştig de cauză după ce proiectul de lege iniţiat tocmai de PSD ar primi votul Parlamentului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/