Permanență la farmaciile din Caransebeș!

Farmaciștii din Caransebeș au ajuns la o înțelegere privind efectuarea gărzilor pe timp de noapte.

Întrucât au existat mai multe sesizări din partea caransebeșenilor privind inexistența unei farmacii deschise și pe timp de noapte în municipiul de pe Timiș și Sebeș, viceprimarul Filip Strejariu a convocat o întâlnire cu toți reprezentanții farmaciilor deschise în Caransebeș.

Aceștia au găsit ca soluție afișarea unui număr de telefon pe ușa de intrare în unitate pentru urgențe, astfel ca persoanele în nevoie să poată apela acel număr și în termen de 10 minute un asistent farmacist să onoreze comanda.

„Am avut mai multe plângeri cu privire la faptul că oamenii nu pot cumpăra medicamente de calmarea durerii pe timp de noapte. Am reușit să ne facem înțeleși în rândul farmaciștilor, astfel că de la 1 august vor fi afișate la vedere numere de telefon ale persoanelor specializate, care în cel mai scurt timp vor sosi în farmacie pentru a ajuta omul care are nevoie de medicamente. Este normal ca în fiecare zonă și cartier caransebeșenii  să aibă acces permanent la farmacii. Din august, farmaciile sunt obligate să fie deschise sâmbăta, duminica, în timpul sărbătorilor legale, precum și pe perioada nopții. Pentru că nu sunt farmacii non-stop la dispoziția clienților s-a găsit soluția numărului de urgențe care poate fi apelat”, a declarat viceprimarul urbei, Filip Strejariu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/