Pericol pe drumurile publice

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un şofer în vârstă de 36 de ani a colecţionat în 2011 infracţiuni la regimul circulaţiei. Poliţiştii l-au prins pe picior greşit încă o dată chiar în această dimineaţă, când s-a urcat la volan beat, fără permis şi a provocat un accident.

Accidentul de azi-dimineaţă s-a petrecut în comuna Greoni, pe podul peste Lişava. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în timp ce Gelu N., în vârstă de 36 de ani, conducea un autoturism, a pierdut controlul acestuia şi a părăsit partea carosabilă. Maşina în care se mai aflau încă trei persoane a luat foc însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit. „La testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o concentraţie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Ancuţa Cărbunaru.

Mai mult, cu ocazia verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că acesta nu posedă nici permis de conducere, iar în cursul anului 2011 a mai fost cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Astfel, în data de 26 iunie 2011, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Broşteniului din Oraviţa tot fără permis. Aproximativ o lună mai târziu, acelaşi şofer a provocat un accident de la locul căruia a fugit. Şi atunci s-a urcat la volan în timp ce avea permisul suspendat şi după ce consumase alcool. „În prezent poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis”, a precizat Ancuţa Cărbunaru.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/