Niciunul din buncărele în care timișorenii s-ar putea refugia în cazul unei situații de urgență nu este funcțional, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. La finalul anului trecut, autoritățile locale abia au reușit să clarifice situația juridică a unora dintre ele, pas fără de care nici nu pot interveni pentru reparații sau igienizări.
Pe hârtie, autoritățile locale au identificat încă de anul trecut faptul că în Timișoara ar fi 92 de adăposturi civile publice. În fapt, există 87. Dintre acestea, doar unul singur era înscris în cartea funciară. Acesta se află, potrivit viceprimarului Cosmin Tabără, pe strada Filipescu nr. 3.
„Am demarat în martie procedura de intabulare. (…) În octombrie am avut primele intabulări la aceste adăposturi civile. În momentul de față avem peste 30 și ceva intabulate și până la 50 vor fi intabulate. Problema este la următoarele 37 pentru că acelea au fost vândute în cote părți la proprietari și aici avem o problemă mare. Va trebui să investim în ele, noi trebuie să asigurăm siguranța cetățeanului. Trebuie să vă spun că niciunul din aceste adăposturi nu este funcțional în momentul de față. În unele dintre ele, asociațiile de proprietari au făcut igienizări, dar eu mă refer la modul de funcțiune – de la ventilație la generator, instalații sanitare, curent. M-a interesat, în primul rând, să le identificăm, să fac intabularea la ce puteam face și vă asigur că voi găsi soluția să le intabulez și pe celelalte ca să putem investi în ele. Atât timp cât noi nu suntem proprietari, noi nu putem nici măcar să le igienizăm. (…) Este foarte important să facem etanșarea, în unele au mai fost făcute lucrări, s-au băgat țevi, s-au spart plafoane, în altele trebuie lucrat la instalațiile sanitare pentru că sunt sub nivelul de canalizare și de apă și există riscul de inundare. Sunt niște lucruri pe care nu s-a pus accentul.”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.
Timișoara, necadastrată din 1954
În context, viceprimarul liberal al Timișoarei a mai spus că orașul nu a mai fost cadastrat de aproape 70 de ani. Potrivit legii, a precizat Tabără, Planul Urbanistic General are la bază o efectuare a cadastrului, iar în absența acestuia, autoritățile nu au identificate toate clădirile și terenurile pe care le au în proprietate, astfel că nu le pot valorifica.
„Sunt foarte multe probleme legate de ceea ce înseamnă Timișoara, din punct de vedere juridic și așezarea ei. Sunt străzi neintabulate. Sunt probleme foarte, foarte mari. De asta eu am insistat în permanență că este nevoie de o cadastrare a orașului. Nu știu cum se va face PUG-ul acum fără o cadastrare. Din 1954, Timișoara nu a fost cadastrată. Am solicitat inclusiv să începem de pe extravilan, pentru că sunt și fonduri care vin pe OCPI, de la Guvern, pentru a investi în această cadastrare. O cadastrare făcută cum trebuie în Timișoara îți dă o altă valoare și îți identifică toate bunurile. Bugetul local va crește undeva de două-trei ore ca valoare.”, a explicat Tabără.
Cadastrarea orașului ar costa „câteva milioane bune de euro”, a mai spus viceprimarul.
Astăzi, în Timișoara se construiește în baza unui Plan Urbanistic General din anul 1998. În 2011, primăria a contractat un nou PUG, doar că nici până acum, planul nu a fost aprobat din cauză că lipsesc mai multe avize. „PUG-ul nou pe care trebuie să-l votăm este din 2011, 2012 contractat și așteaptă de atunci să fie aprobat”, declara viceprimarul USR Ruben Lațcău, în vara anului trecut.
În prima jumătate a lunii decembrie, inspectorii de prevenire de la ISU Timiș au controlat peste 40 de obiective din județul Timiș. Au descoperit de 3 ori mai multe...
Recital de excepție la Moldova Nouă, în a treia zi de Crăciun
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281