Mi-a venit în minte această idee, racordat fiind la evenimentele la care asistăm în ultimele zile. Ne propun persoanele ceva mai nevricoase o izolare totală. Să nu ieşim în lume, să nu mai fim latini şi să ne îmbrăţişăm, să nu ne pupăm, să nu ne strângem mâinile. Nu zic, aşa o fi preventiv. Nu pot însă să nu citesc statistici care scot covidul ăsta din top ten al deranjului adus rasei umane. Da, este o problemă şi trebuie să o gestionăm. Dar de la a fi responsabil până la a fi paranoic este deja ceva distanţă. Nu vreau să fiu iresponsabil şi vă rog să respectaţi regulile de igienă propuse de autorităţi. Dacă sunteţi suspecţi de a fi virusaţi, staţi izolaţi. Totuşi, haideţi să încercăm să respectăm vechiul dicton „nimic prea mult”. Şi aici vin cu o comparaţie între o veche fabulă şi starea actuală. Vechea fabulă spunea, pe scurt, că dacă nu ar mai fi infractori nu ar mai fi procurori, judecători, avocaţi, gardieni, tribunale, puşcării. Dacă nu ar mai fi oameni bolnavi, nu ar mai fi medici, asistente, spitale. Dacă toţi am fi deştepţi, nu ar mai fi şcoli, universităţi ș.a.m.d. Evident că se poate extrapola înspre a demonstra certitudinea imposibilităţii existenţei perfecţiunii în viaţa umană. Revin acum la ce ni se propune acum. O perfectă luptă împotriva covidului. Presupunem că rămânem cu toţii în casă. Nu mai circulă autoturismele, deci nu se mai vinde benzină sau motorină. Se închid magazine, restaurante etc. Oameni fără o sursă de venit. Şi exemplele pot continua. Cea mai dură lovitură cred că vine însă în domeniul empatiei umane, al socializării. Deja nu prea ne mai strângem mâna. Nu ne mai îmbrăţişăm şi nu ne mai pupăm pe obraji. Alergăm de nebuni, ca hârciogii prin magazine şi ne facem provizii. Cu cine dracului veţi putea împărţi o friptură făcută din proviziile voastre dacă tremuraţi de frica covidului? Închei cu cele două cuvinte care insist că sunt cheia trecerii prin criză. Responsabilitate şi calm.