Percheziții pentru pornografie infantilă în Caraș-Severin

politie perchezitii caras severin

Trei persoane sunt bănuite de comiterea infracțiunii de pornografie infantilă. Pe numele lor au fost emise mandate de aducere.

Conform Poliției Caraș-Severin, polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin împreună cu procurorii de la Biroul Caraș-Severin al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate, efectuează astăzi, 3 aprilie 2024, patru percheziții domiciliare într-o localitate din județ. Este vorba despre o cauză penală privind comiterea infracțiunii de pornografie infantilă. Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – aprilie 2021, cele trei persoane ar fi procurat și distribuit, prin intermediul unei platforme online, înregistrări video în care apar minori cu vârste de aproximativ 4-5 ani suprinși în ipostaze sexuale explicite.

Față de cei bănuiți de comiterea acestor fapte, au fost emise mandate de aducere. Urmează ca cele trei persoane să fie conduse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Caraș – Severin. Activitățile au fost realizate cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin – Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/