Percheziţii la firme care făceau acte fictive de reciclare a deşeurilor

21 de percheziții au loc, astăzi, în Timiș, alte trei judeţe şi în capitală, fiind vizate firme și persoane bănuite că făceau acte fictive de reciclare a deşeurilor. Prejudiciul depășește 5,5, milioane de euro!

Perchezițiile sunt făcute de polițiștii din IPJ Mehedinţi în București și Mehedinţi, Hunedoara, Timiş şi Prahova.

Oamenii legii fac verificări la 21 de adrese ale unor societăţi comerciale, dar şi la sediile unor persoane fizice bănuite că decontau bani din Fondul de Mediu în baza unor acte întocmite în fals.

Potrivit Poliţiei Mehedinţi, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018 până în prezent, persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracţional care obținea bonificaţii pentru activităţi fictive de reciclare a deşeurilor din plastic, PET şi sticlă.

Astfel, acestea ar fi făcut acte fictive pentru patru societăţi comerciale, consemnând în fals activităţi de colectare, transport şi predare în vederea reciclării deşeurilor, documente pe care care le-ar fi predat unei organizaţii de profil pentru obţinerea de bonificaţii, determinându-i pe reprezentanţii acestor societăţi să se sustragă de la plata taxelor către stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/