Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, au descins în această dimineață la Primăria Ciclova Română și la locuințele familiei Percea. Cel mai probabil ancheta îl vizează pe primarul Gheorghe Percea și pe unii funcționari și pleacă de la alte anchete mai vechi cu privire la modul în care au fost eliberate adeverințele pentru APIA.
Într-un rechizitoriu emis deja de către DNA Timișoara apare informația că „din dispoziția primarului localității Ciclova Română (numitul (…) , tatăl inculpatului), în perioada în care se depuneau cererile unice de plată pe suprafață la APIA, adeverințele necesare fermierilor pentru a face dovada dreptului de utilizare a terenurilor pentru care se solicita sprijin financiar erau semnate «în alb» de funcționarii din cadrul Primăriei (respectiv de către primar, secretar, inspectorul din cadrul serviciilor de impozite și taxe, respectiv registrul agricol), ulterior fiind completate, de regulă la sediul APIA CL Oravița, cu datele din adeverințele folosite de fermieri în campaniile anterioare. Mai mult, la aceste adeverințe aveau acces mai multe persoane din cadrul Primăriei, erau completate și eliberate și de alți funcționari decât cei din cadrul Registrului Agricol, aspect care a permis, așa cum este și situația inculpatului Percea Adrian Ioan, la emiterea și folosirea la APIA a unor adeverințe în care nu erau consemnate aspecte conforme cu situația din registrele publice ale unității administrativ teritoriale. În privința inculpatului Percea Adrian Ioan (…), acesta s-a prevalat în fața funcționarilor din cadrul Primăriei Ciclova Română de existența celor două contracte de arendă falsificate, aspect care a dus la emiterea celor șase adeverințe din care a rezultat că suspectul avea dreptul de a utiliza suprafețele de teren agricole pentru care a solicitat sprijin financiar (adeverințele înregistrate la Primăria Ciclova Română sub nr.466/2011, nr.460/2012, nr.571/2013, nr.376/2014, nr. 950/2015 și nr.656/2016) (…)”.
Procurorii au început urmărirea penală a familiei Percea cel mai probabil plecând de la o sesizare privind conflictul de interese, dosar deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Ulterior, aceștia, în timpul instrumentării urmăririi penale, au făcut mai multe disjungeri către DNA, Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin ordonanța din data de 11 iulie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, prin ordonanță, disjungerea cauzei penale nr. (…)/2015 și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Timișoara, pentru infracțiunile prevăzute de art.181 din Legea nr.78/2000 și art.244 C.pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut în esență că, în dosarul cu numărul de mai sus, au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conflict de interese, prev. de art.301 alin.1 C.pen., de către primarul localității Ciclova Română, județul Caraș Severin. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că fiul primarului, respectiv inculpatul Percea Adrian Ioan, a solicitat la APIA-Centrul Local Oravița sprijin financiar în cadrul unor scheme de plăți directe (SAPS, ZMD, etc.), existând suspiciunea că documentele prezentate de acesta la unitatea de implementare nu sunt reale.