Pentru generația mea. Pentru că munca nu se cumpără!

Săptămânile anterioare, absolvenții ciclului de studii superioare și-au susținut lucrarea de licență. Cu această ocazie, țin să le transmit felicitările mele tuturor, mai puțin celor care și-au cumpărat-o. Pentru cei care nu cunosc fenomenul, le aduc la cunoștință faptul că lucrările de licență, în loc să se realizeze pe muncă onestă, se mai și cumpără. Prețul? 1.000 de lei. Da, ați citit bine. Dai 10 milioane vechi, bani pe care oricum probabil îi iei de la părinți, fiindcă „munca e pentru fraieri” și ești licențiat cu o notă onorabilă. Mai mult, o studentă chiar se laudă că a fost singura dintre colegele ei care a obținut nota zece. Celelalte fete probabil nu aveau 1.000 de lei, dar aveau integritate.

Sunt studentă în anul al II-lea la Timișoara și ceea ce scriu acum reprezintă un apel disperat către tinerii generației mele. M-am săturat să văd studenți care și-au obținut toate notele de trecere sau chiar de zece prin furt intelectual. Este ceva ce pur și simplu îmi depășește rațiunea și capacitatea de înțelegere, trezindu-mi un sentiment de profundă frustrare și dispreț. Când devin vocală în acest sens, uneori s-a întâmplat să primesc replici de genul „Ce, ți-e ciudă că tu nu ai copiat?” sau „De ce mai înveți, copiază și tu!”. Să îmi fie ciudă pe cineva care a copiat e ca și cum mi-ar fi ciudă pe un hoț, iar motivul pentru care învăț este acela că am fost crescută amintindu-mi-se constant că fără muncă cinstită, nu prea reușești în viață. Nu știu ce să zic despre ultima parte, poate părinții mei m-au crescut cu o idee greșită, dar le mulțumesc enorm pentru faptul că, datorită lor, sunt un om corect și nu mă demit la așa ceva. Dacă tot ne-am bucurat că de data aceasta corupția nu a mai câștigat, haideți să lăsăm ipocrizia și să preluăm noi înșine modelul de integritate pe care îl susținem într-un mod atât de înverșunat pe rețelele de socializare. Nu ajută cu nimic faptul că ieșiți în stradă luptând pentru dreptate, dacă obțineți diplome pe munca altcuiva. În ritmul acesta, de la teze de doctorat plagiate, ajungem la teze de doctorat cumpărate și nu cred că asta e direcția în care ar trebui să ne îndreptăm. Înțelegeți că facultatea nu este pentru toată lumea, iar dacă la sfârșitul anilor de studiu, nu ești în stare să îți scrii singur lucrarea de diplomă, înseamnă că nu ai ce să cauți acolo. M-am săturat să văd sute de colegi de facultate, viitori absolvenți, care nu știu să scrie și să vorbească limba română corect, dar au pretenția, parcă de-a dreptul firească, să termine cu brio acest ciclu de studii. Cu toate acestea, țin să menționez totuși faptul că indignarea și repulsia mea nu sunt îndreptate spre cei care au copiat un cuvânt în viața lor de la colegul de bancă sau spre cei care au cerut ajutorul cuiva într-o situație de criză, ci spre cei care practică această activitate în mod constant, fără remușcări și fără rușine, considerând că acest fenomen este unul firesc, deloc revoltător.

Anul viitor îmi voi susține și eu lucrarea de licență. Ni s-a spus să ne apucam din timp, fiindcă e mult de lucru și trebuie să depunem efort, dacă dorim să iasă totul la nivelul așteptărilor noastre. Desigur, celor care vor să stea tolăniți în fotoliu și să se uite la un serial pe Netflix, pentru ca mai apoi să scoată 1.000 de lei din buzunar și să aibă totul „de-a gata”, le doresc odihnă plăcută.

• Tweet
• Pin It