Pentru copiii din Caraș-Severin, începe „Lumea poveștilor”

lumea povestilor teatrul de vest
Stiri publicitate la Iulius Mall Timisoara po 1000x100px (3) Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Ediția a șaptea a festivalului de teatru vine cu 26 de spectacole timp de nouă zile în 15 locații din județ.

Programul include spectacole-poveste dar și teatru de păpuși, spectacole de percuție ori implicând participarea publicului. Acestea vor avea loc deopotrivă în săli dar și locații în aer liber din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă, Bocșa, Oțelu Roșu, Berzovia și Măureni. Pe afiș, apar trupe de teatru din București, Arad, Ploiești, Giurgiu, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Brăila, Piatra Neamț dar și din Spania și Polonia.

Prima zi este dedicată percuției, dansului și interacțiunii cu publicul. Tonul îl va da Barbarossa Samba Group cu spectacolul pe care-l va susține în două locații din Reșița. Apoi trupa spaniolă „Toompak” (foto) prezintă „The recycling factory”, un spectacol antrenant, implicând participarea publicului și improvizația. Cei care au fost prezenți la edițiile anterioare ale Festivalui „New wave theatre” își amintesc spectacolul „Trash”, prezentat în două rânduri la Reșița. „The reciclyng factory” este pus în scenă de creatorii acelui spectacol, care astfel promit o nouă seară de distracție alături de spectatori de toate vârstele.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
Stiri din Timisoara Capitala Europeana Culturala, evenimentele continua si in 2024 1000x100 edb

În cadrul festivalului, cei mici se vor putea întâlni cu personaje de poveste precum fata moșului și-a babei, Alladin, Alibaba, micul prinț, Scufița Roșie sau Alice din țara minunilor. Spectatorii de toate vârstele sunt invitați la evenimentul programat în perioada 18-26 mai. Organizatori sunt Teatrul de Vest Reșița, Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin. Programul complet, orele și locațiile spectacolelor pot fi văzute pe afișul festivalului. La spectacolele cu acces pe bază de bilete, acestea pot fi achiziționate atât de la sălile de spectacole dar și on-line de pe pagina de facebook a teatrului reșițean. Pentru a evita aglomerația înainte de începerea spectacolelor dar și pentru a nu se produce întârzieri, organizatorii invită publicul spre achiziția on-line.

afis festival lumea povestilor resita 2024

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/