Pentru bunăstarea oțelarilor, Mălăiescu joacă la două capete!

malaiescu
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru multe din unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este văzut ca și un colac salvator, cu ajutorul căruia primarii își pot îndeplini măcar o parte din promisiunile făcute alegătorilor în campania electorală.

Chiar dacă sumele alocate prin noul program nu sunt mari, minimum patru milioane de lei pe comună și în jur de șapte milioane de lei pentru un oraș, decât nimic, e bine și atât, par a spune cei mai mulți dintre primarii care din această săptămână pot accesa fondurile puse la bătaie prin „Anghel Saligny”.

După acest principiu pare că se ghidează și primarul din Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu. Edilul ne-a mărturisit că are în prezent depuse mai multe proiecte, atât la Compania Națională de Investiții (CNI), cât și la Ministerul Dezvoltării, iar, în perioada următoare, intenționează ca unele dintre ele să fie depuse și pe recentul program lansat – „Anghel Saligny”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Avem un proiect depus la Ministerul Dezvoltării pentru cele 11 străzi care ne-au mai rămas neasfaltate în oraș. Proiectul presupune pe lângă asfaltare, și rigole și trotuare. I-am cerut proiectantului să facă un nou deviz de lucrări, de unde vom scoate trotuarele și rigolele, deoarece suma este destul de mare, de 22 de milioane de lei, și cum bine știm pe «Anghel Saligny» se garantează doar șapte milioane de lei, astfel că o să avem o sumă mai mică. De asemenea, mai avem podul de la Cireșea, un proiect depus la CNI, în valoare de 2.800.000 de lei, pe care îl vom depune, de asemenea, și pe «Angel Saligny». Practic, ne vom încerca norocul și aici, și vom vedea de unde va veni în final și finanțarea.”, spune primarul orașului de pe Valea Bistrei.

Mălăiescu speră ca și celelalte proiecte depuse deja la Ministerul Dezvoltării ori la Compania Națională de Investiții, și care se află în diferite stadii de verificare, să-și găsească în final finanțarea. „Ne-am dori să reușim cu toate, pentru că avem foarte multe proiecte importante pentru oraș. De exemplu, avem reabilitarea a două cămine culturale, avem bază sportivă lângă ștrandul orășenesc, și mai avem unul pentru un bazin de înot acoperit, în perimetrul zonei de agrement Gura Jgheabului.”, a concluzionat Mălăiescu.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/