Legea e mai blândă cu monștrii pedofili!

Pedofilii pot dormi liniștiți de când cu noul cod penal. Noile legi au redus considerabil pedepsele aplicate bestiilor care distrug zilnic copilării, dar și vârsta consimțământului sexual.

Noul cod penal a dus la scăderea drastică a pedepselor aplicate pedofililor și mai ales la scăderea vârstei consimțământului sexual. Astfel, noile legi lasă loc abuzurilor sexuale asupra minorilor cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. Așadar, dacă până acum actul sexual, de orice natură, cu un copil care nu a împlinit încă vârsta de 15 ani era pedepsit, noul cod penal îi apără împotriva pedofililor doar pe minorii care nu au împlinit încă 13 ani. Copilașii puțin mai mari sunt considerați ca fiind deja capabili de discernământ atunci când vine vorba de a întreține relații sexuale.

În ceea ce privește diminuarea pedepselor, bestiile care agresează sexual copii vor sta după gratii maximum șapte ani, cu trei ani mai puțin decât prevedea până acum vechiul cod penal. Pedeapsa scade și în cazul în care un minor este agresat de o rudă, tutore sau îngrijitor. În aceste cazuri, ,,hoții de inocențe” vor fi pedepsiți doar cu zece ani de închisoare, cu cinci ani mai puțin decât prevedea până acum vechiul cod penal.

În aceeași ordine de idei, cei deja închiși pentru astfel de fapte inumane, cu toate că nu vor ieși din închisoare, se vor bucura de o reducere semnificativă a perioadei petrecute după gratii, în conformitate cu echivalentul în noul cod penal al pedepsei deja primite.

Noul cod penal îi va scoate mai repede de după gratii și pe monștrii cărășeni

Analizând modificările aduse odată cu noul cod penal, pedofili precum reșițeanul Daniel Ungur, Nicolae Mardar sau cei doi părinți Adrian și Carmen Munteanu, care au batjocorit suflete nevinovate, vor fi liberi într-un timp mult mai scurt decât cel prevăzut inițial. Daniel Ungur, reşiţeanul de 42 de ani, a fost judecat pentru pornografie infantilă după ce a batjocorit mai multe minore din şcolile şi liceele reşiţene, fiind închis pentru zece ani. Noile legi îl vor scoate din pușcărie cu trei ani mai repede.

În ceea ce îl privește pe Nicolae Mardar, bărbatul care a întreținut, în repetate rânduri, relații sexuale cu fetiţa sa de doar 13 ani, pedeapsa de 15 ani se va limita la zece ani. Aceeași situație se repetă și în cazul celor doi pedofili Adrian Munteanu și Carmen Munteanu, care au filmat mai multe scene pornografice cu propriul copil. Chiar dacă au fost pedepsiți cu 15 ani de închisoare, și aceștia vor lua calea libertății în cel mult zece ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/