Pedeapsa pentru Frunzăverde nu mulțumește pe nimeni! DNA îl cere în pușcărie, PNL îl dă afară din partid, el poate reveni la Consiliul Județean!

Condamnarea la închisoare cu suspendare în primă instanță a președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, nu e nici pe aproape de solicitarea procurorilor anticorupție, iar primele informații care vin dinspre DNA susțin că sentința Tribunalului Caraș-Severin va fi atacată cu apel!

Sorin Frunzăverde a fost condamnat săptămâna trecută la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani. A fost găsit vinovat în dosarul alegerilor prezidențiale, când și-ar fi exercitat influența pentru a-i determina pe primarii migratori să tragă pentru Iohannis, în detrimentul lui Ponta. În același dosar a fost condamnat și fostul vice CJ, Ionesie Ghiorghioni. Acesta a primit trei ani și două luni de pușcărie, în regim de detenție! În cazul său însă a cântărit foarte mult și accidentul de circulație pe care l-a provocat la volanul mașinii Consiliului Județean, dar pe care l-a mutat pe umerii unui subaltern. Atât Frunzăverde, cât și Ghiorghioni, s-au declarat nemulțumiți de pedepsele aplicate. „Am declarat deja apel, pentru că, în opinia mea, nu e o soluție temeinică și legală. Deocamdată nu știm dacă DNA va ataca soluția instanței de fond, dar având în vedere cele solicitate de procuror, probabil că va face apel”, a comentat Cosmin Bolosin, avocatul lui Ionesie Ghiorghioni. „Soluția este una profund nedreaptă, pentru că în cazul lui Sorin Frunzăverde avem de a face cu un demers exclusiv politic, ce nu ar trebui incriminat penal. Din punctul meu de vedere, în îndemnul de a scoate oamenii la vot nu văd nimic ilegal, repet, demersul este unul exclusiv politic. Sorin Frunzăverde a acționat legal. Sunt cazuri mult mai grave, vă dau ca exemplu migrarea de la un partid la altul contra unor fonduri, aceasta ar trebui, într-adevăr, incriminată ca faptă penală”, a declarat pentru Jurnal CS avocatul lui Frunzăverde, Gheorghe Onea.

Soluția Tribunalului Caraș-Severin este însă și sub așteptările DNA, care a cerut și pentru Frunzăverde închisoare cu executare. Cel mai probabil, în termenul de zece zile prevăzut de lege, Ministerul Public va declara apel! Până atunci însă, lui Sorin Frunzăverde i-a fost ridicat controlul judiciar. Mai mult decât atât, starea sa de sănătate s-ar fi ameliorat și astăzi era așteptată revenirea sa în fotoliul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Zvonurile nu s-au confirmat, Frunzăverde rămânând în continuare în concediu medical!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/