Tupeul unora dintre politicieni atinge cote maxime, deși organele statului veghează mai atent ca niciodată județul. Reclamații intense au ajuns la urechile reporterilor Express de Banat față de modul în care decurg activitățile într-o instituție de învățământ public din Reșița.
Scandalul recent izbucnit în sfera Inspectoratului Școlar pentru presiunile de deschidere a unei sucursale a sanitarei „Carol Davila” la Reșița pare să nu-i fi impresionat prea tare pe unii dintre politicienii cărășeni. Problemele vin tot din sfera Partidului Social-Democrat, al cărui vestit deputat, Ioan Benga, taie și spânzură în învățământul din Caraș-Severin, mai ceva ca inspectorul general!
Mai exact, de această dată, problemele vizează Liceul Teoretic „Traian Vuia” din cartierul Govândari. Unitatea de învățământ este una cu rezultate extrem de bune, profesorii își fac datoria, dar atunci când vine vorba despre aprobarea numărului de clase a IX-a apar probleme greu de digerat. Surse demne de încredere au declarat pentru Express de Banat că Ioan Benga militează în permanență pentru „îngroparea” liceului cu „aviatori” în favoarea lui „Mircea Eliade”, acolo unde a fost director o bună perioadă de timp. Concret, dacă în momentul în care Benga a ajuns deputat „Traian Vuia” avea șapte clase a IX-a, numărul acestora s-a micșorat la cinci. În aceste zile, amplul scandal a pornit de la faptul că și din aceste cinci clase se mai dorește o tăiere, astfel încât să se ajungă la doar trei.
“Vuia”, șters de pe harta liceelor?
Atât profesorii, cât și părinții se arată extrem de îngrijorați întrucât, pe termen lung, desființarea la nesfârșit a claselor de boboci ar duce la ștergerea instituției de învățământ de pe harta liceelor din Reșița. În acest sens, Consiliul de Administrație a hotărât ca o delegație formată din director, director adjunct și președintele Comitetului de părinți să ducă memoriile la Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Reșița pentru a lămuri cum stau lucrurile, de fapt. În biroul viceprimarului cu atribuții de primar, Ioan Crina, unde a avut loc întrevederea, într-un mod „întâmplător” și „surprinzător” și-a făcut apariția și deputatul Ioan Benga, intens „preocupat” de soarta învățământului.
Parlamentarul PSD a „tunat” și a „fulgerat”, negru de furie pentru îndrăzneala oamenilor de a-și da cu părerea. Ba mai mult, reprezentantului părinților chiar i-ar fi adresat cuvinte mai puțin demne de un om cu funcție înaltă în stat, așa cum se pretinde a fi deputatul. Ulterior, le-a dat de înțeles tuturor celor prezenți la întâlnire că „oricum, liceul nu va primi mai mult de trei clase”! Viceprimarul, în schimb, a promis că va căuta soluții…
Sursele care au sesizat cotidianul online Express de Banat au în atenție și alte organe ale statului, cum ar fi, de exemplu, Direcția Națională Anticorupție, pentru că descriu comportamentul lui Benga ca fiind unul abuziv. Atitudinea acestuia nu poate trece neobservată, dar în Caraș-Severin totul este posibil! Asta, atât timp cât numirile șefilor de instituții încă se fac, în 2016, pe criterii politice. Apropo, chiar directorul de la „Traian Vuia” este un apropiat al deputatului…
Decență în rândul profesorilor
La polul opus, profesorii neimplicați politic și părinții ai căror copii învață în liceu vor ca „jocurile” de prost gust din învățământ să fie lăsate la o parte și vin cu o serie de argumente de bun simț, în baza cărora numărul de clase să fie măcar de patru. Asta, în contextul în care pot înțelege faptul că numărul de elevi înregistrat în ultimii ani este mai mic. Unul dintre argumente e că, anual, toate clasele au fost ocupate la maximum, iar în cartierul Govândari există școli gimnaziale de unde liceul să își recruteze potențialii tineri care să învețe acolo. Colectivul de cadre didactice de la „Traian Vuia” mai amintește cu mult bun simț și de faptul că liceul este în top la nivel de județ, iar rezultatele elevilor sunt extrem de bune. Prin urmare, instituția de învățământ și-a câștigat în timp dreptul de a școlariza un număr mare de elevi, iar acest lucru nu poate fi contestat de nimeni. Nici măcar de Benga!