Furtună în PNL Moldova Nouă?

Potrivit unor surse bine ancorate în zona de sud a județului Caraș-Severin, viceprimarul Albu Constantin ar urma să-și piardă locul din executivul orașului Moldova Nouă. Asta, din cauză că ar rămâne fără sprijin politic.

Potrivit unor surse neconfirmate oficial, mâine, liberalii din zona de sud a județului ar urma să fie convocați în ședință, iar unicul subiect pe care îl vor dezbate ar fi legat de retragerea sprijinului politic al viceprimarului Constantin Albu, despre care s-ar zice că ar avea „inimă roșie”.

Motivele care ar fi condus la înfăptuirea acestei decizii îndrăznețe și fără precedent la Moldova Nouă ar fi: lipsa de eficiență și implicare a viceprimarului în administrația locală, partizanatul lui față de PSD și aripa Tăriceanu, votarea în ședința de consiliu, ce e a vut loc ieri, 30 iunie, la Primăria Moldova Nouă, a majorării tarifelor de salubritate către cetățeni.

Aceleași surse ancorate la malul fluviului mai spun că PNL Moldova Nouă și președintele proaspăt ales, Adrian Torma, l-ar propune și susține pentru funcția de viceprimar pe reprezentantul Uniunii Sârbilor, Adrian Moiseș, despre care se spune că ar fi „un tânăr cu perspective, cu multă dorință de implicare în bunăstarea orașului. Acest lucru ar veni ca o vindecare a rănilor și greșelilor istorice făcute față de cetățenii sârbi ai orașului, care nu au avut un viceprimar de la Revoluție până în prezent”, susţin sursele Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/