Mai multe acțiuni de voluntariat au fost demarate în ultima săptămână, în vederea adunării gunoaielor din zonele cu probleme ale Lugojului, dar și în comunele din apropriere. Inițiativele cetățenilor cu spirit civic nu au rămas fără ecou, însă drumul către un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul, se anunță lung și anevoios.
Lugojeanca Oana Băluță a reușit să mobilizeze 10-12 voluntari alături de care a curățat malul Timișului, din zona Ștrand și până în apropiere de Podul de Beton. Au fost adunați circa 30 de saci cu o capacitate de 60 l și 120 l. Campania s-a bucurat și de sprijinul Compartimentului de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj, care a înlesnit preluarea gunoiului.
Cealaltă parte a malului Timișului, de la zona Plopi către Podul de Beton, urmează să fie curățată în data de 6 aprilie, începând cu ora 11, tot cu ajutorul voluntarilor. Cei care își doresc un oraș mai curat sunt așteptați la acțiune, având nevoie doar de mănuși și saci de gunoi. Pentru moment, încă nu sunt sponsori care să asigure obiectele necesare, dar Adrian Blaj, cel care a propus campania din 6 aprilie, speră să rezolve curând și acest aspect.
„Cei 10-12 câți am fost la curățenie pe mal cred că am făcut o treabă bună, dar pescarii… of, câtă nepăsare și indiferență! Trebuie ca autoritățile să își facă treaba, să monteze coșuri de gunoi, să dea amenzi”, precizează Adrian Blaj.
O altă zonă care a fost curățată este parcarea dintre Lugoj și V. V. Delamarina. În urma apelurilor repetate pe rețelele de socializare, inițiativei cetățenilor, dar și a adreselor făcute de Ioan Cardaș, primarul comunei, parcarea a fost igienizată de administratorii ei de drept, Compania Națională de Drumuri.
„Am primit asigurări că în parcare vor fi montate panouri care să informeze că aruncarea gunoaielor este interzisă și se pedepsește cu amendă, dar și camere supraveghere care să ajute la depistarea celor care aduc deșeuri. Din păcate, duminică, trecând pe acolo, am văzut din nou saci aruncați, chiar după ce s-a făcut curățenie. E urât pentru comună. Săptămâna viitoare se vor monta camerele, altfel vom ajunge iar în aceeași situație, fiindcă e greu să fie depistați cei care aruncă. Este o problemă extrem de mare, afectează imaginea țării până la urmă”, explică Ioan Cardaș, primarul comunei V.V. Delamarina.
Câteva persoane care au fost prinse asupra faptului pe când lăsau în parcare saci cu gunoi au fost sancționate cu o amendă, iar după montarea camerelor de supraveghere, depistarea persoanelor lipsite de bun simț va fi mai ușoară, astfel încât autoritățile să ia măsurile care se impun.