Pe cine vrei să dai afară de la Spitalul județean, Romeo Dunca?

Știți care e ultima dorință a lui Romeo Dunca? Să-l dea afară pe dr. Caius Diaconescu din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița și în locul acestuia să numească un liberal. Oficial, Dunca spune că prin funcția deținută, Caius Diaconescu vine în contradicție atât cu calitatea de consilier județean, cât și cu cea de medic, angajat al spitalului județean. Păi dacă e așa cum zici, de ce don președinte nu ai inițiat un astfel de proiect de hotărâre mai devreme? De acum șase luni sau un an? De ce ai așteptat să treacă un an de la numire ca să faci treaba asta abia acum? Când l-ați numit în CA nu ați știut că era incompatibil din start? Sau o faci în semn de răzbunare că opoziția s-a luat de consilierii liberali?

Neoficial, Dunca îl schimbă pe Caius Diaconescu pentru că acesta a refuzat să semneze propunerea de demitere a managerului Alina Stancovici. Potrivit procedurii, Consiliul de Administrație, format din cinci membri, face propunerea de demitere, o înaintează președintelui, iar acesta își face datoria. Propunerea CA a fost votată de doi liberali, iar cei din opoziție s-au opus. Deci, nu a trecut. Prin revocarea din funcție a lui Diaconescu și numirea unui liberal în CA, raportul de forțe se schimbă și Dunca are verde să o trimită la plimbare pe Alina Stancovici, aflată pe funcție în urma unui examen și nu ca urmare a unei numiri politice, cum vrea să facă Dunca acum.

Managerei i se reproșează că nu a implementat sistemul electronic, cu cartelă, privind prezența la lucru a medicilor: când vin la spital, când pleacă și, mai ales, la ce oră pleacă la cabinetele lor private. Gurile rele spun că un astfel de sistem ar costa în jur de 100.000 de euro. Cum să-și permită săraca femeie să plătească atâția bani, în condițiile în care spitalul, o știm cu toții, își trimite bolnavii să cumpere una, alta din farmaciile orașului. Cu banii ăștia ai putea, măi domnule președinte, să cumperi un aparat la radiologie, că acu’ cedează ăla vechi de 50 de ani, și-o să se ducă pacienții să-și facă radiografii pe la Caransebeș, Timișoara, Severin.

Revenim. Numai în mintea lui Dunca este posibil așa ceva. Și pentru ce atâția bani? Ca să-i pândești pe doctorii care chiulesc de la lucru? Bă, Romeo, dacă s-ar pune și ei să te urmărească la ce oră vii și la ce oră pleci de la Consiliul Județean, ți-ar conveni? Că unii zic că vinerea nu prea dai pe la lucru, așa e?

Stai, Romeo, că mi-am mai amintit ceva. Ce ți-o făcut, domnule, firma aia de IT cu care spitalul are contract de dinainte de 2010? De ce vrei să renunți la ea? Pentru că până acum oamenii ăia și-au făcut treaba ca la carte sau că vrei să-i aduci pe alții? Ți s-a pus pata pe ea, nu-i așa? Sau, să reformulez: este adevărat că, încă de la începutul mandatului ai afirmat că nu te interesează cât de bună a fost firma asta, că tu pe ăștia îi vrei? Amintește-ți, poate într-o zi îmi spui mai multe.

Am povestit toate acestea, ca să înțelegeți cât de cinstiți și de onorabili sunt liberalii și de ce lucrurile merg atât de prost în spital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/