Prezentatorul celor mai vizionate show-uri TV din țară, „Vocea României” și „Românii au talent”, dă cele mai îndepărtate colțuri ale lumii pe concediile petrecute în Valea Almăjului. Express de Banat îți povestește cum a ajuns actorul să se îndrăgostească de comuna Bozovici.
Unul dintre cei mai în vogă prezentatori TV din România, Pavel Bartoș, preferă să își petreacă fiecare vacanță de care dispune în celebra comună din Valea Almăjului. Atât vara, cât și iarna, actorul își ia familia și nu stă prea mult pe gânduri atunci când trebuie să își stabilească destinația. Oamenii din Bozovici sunt convinși de faptul că prezentatorul TV are în minte, de fiecare dată, faptul că trebuie să ajungă în localitatea lor.
„Frățiorii mei sunt îndrăgostiți de Pavel Bartoș. De fiecare dată când vine la Bozovici îl caută și se pozează împreună, iar apoi vin acasă și ne spun că s-au fotografiat cu prietenul lor cel mai bun. Pot să spun că vine destul de des în comună. Atât vara, cât și iarna este alături de familia sa”, spune Diana, o tânără din comună.
Lorena, Melisa și Norbert, alături de Pavel Bartoș
Bartoș locuiește la câteva străzi de frații Dianei, pe care îi încântă cu prezența destul de des. Atunci când are zile libere, vedeta se desfată în mijlocul naturii și se bucură de frumusețile comunei Bozovici. Chiar dacă nu are multe opțiuni să își petreacă timpul liber, prezentatorul celor mai tari show-uri TV din Romania se bucură de lucrurile mărunte și de liniștea din mijlocul naturii.
Actorul preferă să renunțe la destinațiile exotice ale lumii, în favoarea fascinantei comune din Valea Almăjului. Bartoș nu vine singur, ci însoțit de cele două fetițe ale sale și sotie, ai cărei bunici locuiesc la Bozovici. De altfel, așa a ajuns și vedeta TV să se îndrăgostească de frumoasa localitate din Caraș-Severin.
Bartoș iubește Banatul
Faptul că nu ezită să vină în Banat l-a făcut public ori de câte ori a avut ocazia. „De Crăciun, am fost la bunicii soției, la Bozovici, în Banat, cu un scop precis: am vrut ca cele mici să cunoască tradițiile românești. Am învățat-o pe Eva colinde, i-am luat o trăistuță și am mers din casă-n casă. A fost atât de încântată, încât acum mă întreabă când mai mergem. Bine, cel mai mult cred că a bucurat-o că a primit mulţi bani cu care, când ne-am întors acasă, și-a cumpărat haine, mai ales pentru papușa ei, baby Anabelle. Rita nu este încă la vârsta la care să rețină colinde, dar era mai bucuroasă decât sora ei și aplauda când ne vedea pe noi râzând”, a declarat Pavel Baroș într-un interviu acordat site-ului Acasă TV, în urmă cu mai mult timp.
Până una alta, vara se apropie cu pași repezi, iar tinerii din Bozovici: Melisa, Nicolas și Norbert (FOTO), așteaptă cu nerăbdare ca actorul să poată pleca din București și să revină în Valea Almăjului, ca să își reînnoiască galeria foto pe care o au deja cu vedeta.
Primăria Timișoara vrea să atragă fonduri europene în vederea realizării unui drum expres între str. Gării și centura de vest. Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ultima ședință extraordinară,...
Primele nașteri de Crăciun, în noua materinitate din Timișoara
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281