Patru variante de traseu pentru centura de vest a Timișoarei. Fritz: „Traseul final va fi ales în urma analizei multicriteriale”

Primarul Timișoarei a discutat cu reprezentanții CNAIR și ai companiei care realizează studiul de fezabilitate pentru a discuta despre traseul centurii de vest a municipiului. Sunt patru variante de traseu aflate în lucru, iar dintre acestea vor rămâne la final două, a anunțat Dominic Fritz. 

„Acest proiect, care va închide inelul de centură al Timișoarei, a fost ignorat timp de aproape 15 ani, însă Ministerul Transporturilor, condus de Cătălin Drulă, a decis că această porțiune de centură va avea două benzi pe sens și a alocat anul acesta 2,3 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate. Un pas important a fost realizat azi, când am putut discuta cele patru variante de traseu aflate în lucru. Din acestea vor rămâne la final două, iar în urma analizei multicriteriale se va alege traseul final. Fiindcă Centura de Vest este importantă și pentru locuitorii din zona periurbană, i-am invitat la discuțiile de la Primăria Timișoara și pe reprezentanții Primăriei Săcălaz, astfel încât să nu repetăm greșelile din trecut legate de conectivitatea celor care locuiesc în zona metropolitană.”, a spus primarul Dominic Fritz.

Ordinul de începere a activităților din contractul pentru studiul de fezabilitate aferent centurii de vest a Timișoarei a fost semnat în luna ianuarie. Centura de vest ar urma să aibă 14 km. Proiectantul care realizează documentația este Search Corporation SRL, valoarea contractului fiind de peste 3,6 milioane de lei fără TVA. Studiul de fezabilitate va fi finalizat și predat în 12 luni de la data de începere a contractului.

CITEȘTE ȘI: Cătălin Drulă vrea ca viitoarea centură de vest a Timișoarei să fie cu două benzi pe sens

Dominic Fritz a trecut, în context, în revistă, alocările bugetare ale Ministerului Transporturilor pentru proiecte cu incidență în Timișoara și Timiș: 100 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la centura de sud a Timișoarei, noua descărcare de pe A1, la Sânandrei (proiect de peste 200 de milioane de lei), 2,3 milioane lei, bani alocați pentru studiul de fezabilitate al variantei ocolitoare de vest a Timișoarei, despre care Fritz spune că va intra în proiectare și execuție anul viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/