Patru persoane, rănite într-un accident pe DN 6. Cum s-a petrecut incidentul

accident 1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi bărbați și două femei au fost rănite, vineri dimineață, într-un accident care a avut loc pe DN6, dinspre Sânnicolau Mare spre Timișoara. Șoferii celor două autoturisme implicate în accident au fost testați de polițiști cu etilotestul. Niciunul nu a consumat băuturi alcoolice. 

Accidentul a avut loc după ora 7.30. Un bărbat în vârstă de 32 de ani a condus un autoturism pe DN6, dinspre Sânnicolau Mare spre Timișoara, iar la intrarea în Biled a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani care circula din sens opus.

În urma impactului au fost rănite trei persoane pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani (două femei de 33, respectiv 22 de ani și un bărbat de 59 de ani) și o femeie de 33 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest; au rezultat valori negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/