Patru din patru! Încă 12 milioane de lei, bani europeni, pentru Bocșa!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Toate cele patru proiecte depuse de Primăria Bocșa au fost acceptate la finanțare de către Agenția pentru Dezvoltare Vest!

Primarul Eugen Cismăneanțu și directorul ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru mai multe investiții în orașul Bocșa. Este vorba despre reabilitarea și extinderea Muzeului Constantin Lucaci, amenajarea Casei Etnografice, despre Galeria de Mineralogie Constantin Gruescu, despre un observator astronomic și de reabilitarea și de modernizarea de străzi în zona de nord din Bocșa Română. Mai exact, Strada Flotației, Strada Morii, Strada Bichiștin, Strada Oltului, Strada Livezilor, Strada Izlazului și Strada Romanițelor.

„Este încununarea muncii echipei din Primărie. M-aș fi bucurat ca nea Costică Gruescu să fie astăzi cu noi, să ne bucurăm împreună de acest proiect. Eu l-am inițiat încă din 2013, dar abia astăzi am ajuns în punctul de a semna contractul de finanțare. E important că reabilităm și modernizăm totodată și mai multe străzi. Ținând cont și de proiectul mare de asfaltări, pot spune că ne mai rămân de asfaltat doar patru străzi, pe care le vom face din bugetul propriu. Aceste finanțări reprezintă pentru Boșca singura șansă de dezvoltare. Mai ales în această perioadă complicată, mă refer la pandemia de COVID-19”, a declarat primarul Eugen Cismăneanțu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Prezent la Bocșa, Sorin Maxim, directorul ADR Vest, a apreciat activitatea echipei din Primărie și chiar a încurajat pentru o echipă mult mai numeroasă, care să scrie și să implementeze mai multe proiecte. Nu de alta, dar banii mulți abia acum vin de la Bruxelles. „Acest proiect face parte dintr-un ciclu de patru proiecte aprobate din patru depuse. Galeria Constantin Gruescu, Muzeul Constantin Licaci reprezintă o componentă culturală esențială a orașului și a zonei. Resursele vor crește în zona de finanțare în ciclul următor, mai ales pe zona urbană. Poate că oamenii nu vor mai pleca din aceste locuri în care dezvoltarea e în plin proces. Cofinanțarea Primăriei e de 2%, dar pentru o primărie mică înseamnă o presiune mare. Ambiția trebuie să crească în perioada următoare în Primăria Bocșa”, a spus Maxim.

Perioada de implementare este de 24 de luni, banii fiind alocați de Uniunea Europeană pentru îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/