Continuă cel mai mare scandal din istoria României. Nimic nu-l egalează, pentru că e vorba de corupţie la vârful vârfurilor. După apariţia televizată a unor filmuleţe făcute de casa de filme Bercea şi asociaţii, dar, mai ales după ce Băsescu Traian şi-a luat mâna de pe frate-său Mirciulică, instanţele şi DNA-ul au început să se mişte. Mircea Băsescu a fost săltat după audieri şi reţinut 24 de ore. Cică, în arest, nu a vrut să guste arpacaşul, că n-avea fineţea caviarului, iar după expirarea celor 24 de ore a fost prezentat instanţei, cu propunerea de arestare pe timp de 30 de zile. Am crezut că va fi făcut scăpat, dar nu. A primit mandat de arestare, ca de altfel şi intermediarul Marian Căpăţână. Din acest moment, Băsescu Traian a amuţit şi şi-a pus consilierii să se gândească profund cum să iasă din scandal. Pentru că Mirciulică l-a băgat şi pe el în rahat până-n gât, spunând că Traian ştia, mânca-ţi-aş, de situaţia lui Bercea Mondial. Mai mult, Căpăţână a declarat că 300 de mii de euro i-a dus cu mâna lui la Bucureşti şi au ajuns la el, dar nu direct. Greu, nu te mai scapă nici dracu! Deja i se cere demisia, dar pare inacceptabil cu trei luni înainte de sfârşitul mandatului. Până şi Iohannis, după ce la început a scăldat-o, a declarat că cel mai bine ar fi să-şi dea demisia. Am rămas uimiţi. Atâta curaj nu mi-am imaginat că are neamţul. În schimb, la Ponta s-a întâmplat invers: la început a vorbit de demisie, apoi a dat-o cotită, invocând nevoia de stabilitate. Cam străvezie această atitudine. Dar Băsescu, la pământ complet, e totuşi capabil să dea cea mai mare lovitură a vieţii lui: distrugerea totală a PNL-ului, care este gata să fuzioneze cu PDL. Ceea ce înseamnă sfârşitul său şi al istoriei sale de 140 de ani, pe care nici comuniştii n-au reuşit să-l şteargă de pe suprafaţa pământului. Ce panaramă ar fi să realizeze Băsescu asta. Ne-am întrebat unde sunt liberalii veritabili, ce spune moş Quintus. Că ce spun Iohannis şi Blaga ştim. Peste cinci zile va avea loc Congresul PNL. Dacă nici cu această ocazie liberalii nu se trezesc şi îi trag în continuare cu trecerea la Popularii Europeni, nimic nu mai stă în calea împlinirii dorinţei lui Băsescu Traian. Dar, poate îşi dă demisia. E prea mare dorinţa tuturor şi poate această dorinţă să creeze un impuls paranormal, care să-l determine să ia această hotărâre. Patria îi va fi recunoscătoare!