Focul a cuprins România

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a compus textul unei declaraţii a plenului Parlamentului, prin care să se ceară demisia de onoare a lui Băsescu Traian pentru atitudinea sa faţă de scandalul fratelui său, Mircea Băsescu. Lucrul acesta trebuia făcut ca la carte. Comisiile de specialitate se autosesizează, se cer rapoarte SRI-ului pentru a afla dacă preşedintele a fost informat despre situaţia penală a fratelui, mai ales că a făcut greşeala să recunoască singur că ştia de problemele sale şi fusese informat cu un an în urmă de Mircea Băsescu, fără să fi luat vreo măsură. Mai mult, Tăriceanu cere CSM-ului lămuriri privitoare la modul în care a fost luat dosarul lui Mircea Băsescu de către Kovesi în anul 2011, iar madam Hăineală, şefa procurorilor, a hotărât sancţionarea procurorului Iacobescu şi scoaterea sa la pensie. În felul acesta s-a îngropat dosarul, dar scandalul izbucnise. Iacobescu a ieşit public şi a declarat unor ziarişti că există un dosar penal împotriva lui Mircea Băsescu pentru banii primiţi. I s-a pus deci în sarcină divulgarea unor secrete din dosar. Marţi se vor discuta în grupurile de la Parlament rapoartele comisiei, iar miercuri, în camerele reunite, şi se va lua o decizie privind adoptarea textului declaraţiei. Ce n-am înţeles este cererea demisiei de onoare a preşedintelui. De ce onoare? O demisie de ruşine, cred că ar fi mai corect. Pentru că imaginea lui Băsescu Traian este harcea-parcea, nu onorabilă. Şi mai e o chestie: nu s-a vorbit în spaţiul public şi nici între jurişti ce s-a întâmplat cu banii. Cu cei 250 de mii de euro care trebuiau să ajungă la Băsescu Mircea şi nici cu cele 300 de mii de euro, care trebuiau să ajungă la Băsescu Traian. Au fost confiscaţi? Au fost indisponibilizaţi? Erau bani proveniţi din infracţiune. În ce buzunar au ajuns? Nu se mai ştie nimic despre soarta lor. Aia e! Sau au fost lăsaţi unde sunt, să aibă familia Băsescu un ban muncit din greu de cei doi, după ce n-ar mai fi ce-au fost? Iată cum se întinde scandalul. Ca un foc mistuitor. Şi lucrurile merg mai departe. Să vezi ciudăţenie. Membrii familiei lui Bercea se află în puşcărie pentru plângerea de şantaj a lui Mircea Băsescu, deşi oamenii n-au şantajat pe nimeni, şi-au cerut doar banii înapoi, deoarece Bercea e tot în puşcărie. Dar ăsta e mersul justiţiei noastre. Odată prins, nu ţi se mai dă drumul. Ce ar mai fi de spus? Doar de aşteptat ziua de miercuri, când concluziile raportului vor duce la ideea că Băsescu Traian a încălcat Constituţia, deci e nevoie de suspendare. Deşi declaraţia are caracter politic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/