Pasaje pentru urși unde nu există urși și comportamentul gândacului verde, piedicile pentru finalizarea lotului II Lugoj – Deva

autostrada

Studiile de comportament ale gândacului verde și construirea unui pasaj pentru urși unde nu există urși sunt unele dintre piedicile care au dus la întârzierea finalizării lotului II din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva. Cel puțin asta a declarat, la Timișoara, ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu susține în continuare că ecoductul de pe sectorul lipsă de autostradaă dintre Margina și Holdea este inutil pentru că nu există aceste mamifere în Timiș. De asemenea, și alte studii de mediu au adus probleme.

„Știți că am o problemă și apreciez dorința multora de a căuta urși prin Timiș. Am o problemă din acest punct de vedere pentru că eu cred că ne aflăm în această situație și din cauză că pe anumite componenete pe zona de mediu cred că am fost mai catolici decât Papa, la toate acele studii de mediu: să vedem comportamentul gândacului verde în toate cele 4 anotimpuri, să facem pasaje pentru urși acolo unde urși nu sunt. Toate aceste lucruri, și acestea, ne-au adus în situația în care suntem”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

O veste bună este că în curând se va desena câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția sectorului lipsă de autostradă de 9,13 kilometri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„La începutul lunii septembrie vom da câștigătorul pe Margina – Holdea. E o porțiune finanțată prin PNRR și din scadențarul pe care îl avem la CNAIR, la începutul lunii septembrie se va da câștigătorul”, a mai spus Grindeanu.

Pe porțiunea dintre Margina și Holdea se va săpa un tunel de 2 kilometri. Contractul are o valoare de 2,3 miliarde de lei. Constructorul va avea la dispoziție 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/