Reprezentanții Guvernului promit că Timișoara va avea un Muzeu al Revoluției până în anul 2021. Ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz, a anunțat că a rezolvat rapid problema trecerii clădirii garnizoanei din Piața Libertății de la Ministerul Apărării Naționale. Cum va arăta muzeul și când va fi gata au fost întrebări mult prea complicate însă pentru reprezentantul Guvernului PSD-ALDE.
Daniel Breaz a punctat că o durată de execuție a reabilitării garnizoanei, dar și costurile totale pentru Muzeul Revoluției Române din 1989 le va avea în momentul în care va fi gata studiul de fezabilitate. Breaz s-a lăudat de mai multe ori în conferința de presă că a rezolvat problema documentelor „într-o lună și jumătate”. „Am reușit într-un timp destul de scurt transferul, după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Am început demersurile, iar săptămâna viitoare vor fi semnate documentele de transfer ale celor două clădiri, de predare-primire. După ziua de miercuri, vom începe demersurile deoarece locația respectivă va trebui restaurată și adusă la o formă funcțională”, a declarat Daniel Breaz.
Daniel Breaz, ironic la insistențele mass-mediei
Altfel, Daniel Breaz s-a lăudat continuu că el a rezolvat problema, că miniștrii anteriori nu au niciun merit și părea chiar indignat că presa timișoreană nu e impresionată că s-a făcut o conferință de presă pentru a anunța un studiu de fezabilitate, fără un termen concret sau aspecte ce țin de costurile sau modul cum va arăta efectiv Muzeul Revoluției. Despre Muzeul Banatului, în paragină de ani întregi, Daniel Breaz a precizat doar că este într-un program de reabilitare. La un moment dat, pentru că tot repeta că nu are documentele și întrebat de ce a venit fără ele, ministrul s-a gândit să fie ironic. „Data viitoare o să vin cu un camion de hârtii”, a precizat Breaz, fără să înțeleagă că presa îi cerea date concrete, nu neapărat hârtiile în sine.
În ceea ce privește actualul Memorial al Revoluției, ministrul, dar și secretarul de stat Ion Ardeal Ieremia au precizat că acesta va continua să existe și nu va dispărea după deschiderea muzeului. „Memorialul Revoluției își va găsi un loc în interiorul Muzeului Revoluției. Memorialul deține un portofoliu de materiale, testimoniale, mărturii, exponate, care își pot găsi locul în interiorul acestui muzeu”, a precizat Ion Ardeal Ieremia, care, la fel ca Daniel Breaz, este încrezător că cei de la Memorial vor coopera pentru binele viitorului muzeu.